Furtuna care s-a pornit ieri după amiază pe Dunăre a fost neobişnuit de puternică. Sub forma rafalelor de vânt şi a valurilor mari, legăturile navei aflate în portul sârbesc Kladovo au cedat. Neputând fi manevrat din cauza furtunii, pasagerul a pornit în derivă pe Dunăre şi existat pericolul să se lovească de malul Insulei Şimian. Cei cinci marinari aflaţi la bord au lansat un SOS şi o navă aflată în apropiere i-a ajutat să ducă nava pe malul românesc, într-un loc mai ferit, până ce vântul se va mai linişti. La cei cinci marinari aflaţi pe navă au ajuns şi poliţiştii de frontieră, pentru a stabili dacă sunt în siguranţă, au hrană, nava nu a suferit avarii şi nu există risc de poluare. „A fost informat prin punctul de contact despre eşuarea acestei nave. Din cauza vântului puternic au fost rupte parâmele cu care era legată la locul de acostare din portul Kladovo şi a plutit în derivă pe fluviu. Am intervenit în zonă cu o ambarcaţie şi am verificat dacă marinarii sunt în regulă. Ne-am asigurat totodată că nava nu a fost avariată şi că nu există vreu pericol de poluare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Sectorului Poliţiei de Frontieră Tr. Severin. La locul incidentului s-a deplasat şi prefectul interimar Andrei Stănişoară. „Suntem sub cod galben, am vrut să văd exact despre ce este vorba, este într-adevăr o navă, din informaţiile pe care le am până acum parâmele s-au rupt şi a eşuat aici din cauza furtunii, apoape de malul nostru, la o sută de metri. Am luat toate măsurile, am luat legătura cu echipajul, nu au nevoie de asistenţă medicală şi nu sunt alte probleme”, a declarat Andrei Stănişoară.
Furtuna de pe Dunăre a creeat câteva probleme şi în portul Drobeta-Turnu-Severin, unde ambarcaţiunile unor pescari au luat apă din cauza valurilor mari. „E furtună foarte mare. Bărcile sunt scufundate toate acolo. Sunt vreo patru sau cinci din cauza vântului foarte puternic, peste 100 de km pe oră”, a declarat un martor la aceste incidente navale.
Cu ajutorul navei Eoctar, pusă la dispoziţie de autorităţile navale române, Djerdap a fost dezeşuată aseară în jurul orei 22.00 şi remorcată către portul Tr. Severin, unde este acum în siguranţă. Din cauza gerului din ultimele zile, şi a faptului că fluviul a început să îngheţe autorităţile navale din Serbia au luat decizia să închidă complet navigaţia pe Dunăre în sectorul sârbesc. Fomaţiuni de gheaţă au început să apară în în sectorul românesc. Partea românească nu a închis încă navigaţia, dar nu este exclus ca această măsură să fie luată în următoarele ore.