Cele trei autovehicule implicate în accident se deplasau pe DN 56 A în aceeaşi direcţie de mers. La un moment dat, şoferul aflat la volanul unuia dintre autoturisme s-a angajat în depăşirea autobasculantei. Omul spune că se afla în depăşire când a fost lovit din spate de un alt autoturism, al cărui şofer, un tânăr, circula cu viteză mare şi intrase şi el în depăşirea unei coloane de maşini. Cele trei vehicule au fost antrenate apoi într-un carambol, şi doar atenţia şoferului camionului şi faptul că din sens opus nu circula nicio maşină au făcut să nu se producă o tragedie. „Am mers în spatele autobasculantei, iar aici am intrat în depăşire. Cred că era pe la jumătate când am fost lovit puternic din spate de o maşină, apoi nu mai pot să vă spun nimic. Nu suntem răniţi, dar soţia mea s-a speriat din impact, pentru că era riscul să ne facă praf autobasculanta asta dacă şoferul intra în noi şi nu reuşea să ne evite”, a declarat şoferul uneia dintre maşini.
În accident soţia acestui şofer s-a speriat şi a suferit un atac de panică. Femeia primit îngrijiri medicale din partea medicilor de pe ambulanţa sosită la locul accidentului. Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier. „Pe DN 56 s-a produs un accident de circulaţie, care din fericire nu s-a soldat cu victime omeneşti ci doar cu pagube materiale. Din primele verificări se pare că accidentul s-a produs pe fondul unei depăşiri neregulamentare efectuată de unul dintre şoferi”, a declarat Titi Zorzoliu, comisar în cadrul Biroului Rutier Mehedinţi
În urma accidentului pe DN 56 A traficul a fost blocat mai bine de o oră şi s-a format o coloană de maşini care depăşea patru, cinci kilometri. Acesta este cel de-al doilea accident produs pe DN 6 în 2017, după ce chiar pe 1 ianuarie, dimineaţa, un tânăr de doar 22 de ani şi-a pierdut viaţa într-un grav accident de circulaţie. Băiatul plecase din localitatea Devesel, către Drobeta-Turnu-Severin, unde venea la iubita lui. În localitatea Şimian a pierdut controlul volanului, s-a lovit de un cap de pod apoi s-a dar peste cap cu maşina. Tânărul nu a avut nicio şansă, el decedând pe loc.