Un tânăr a fost urmărit de poliţişti cu focuri de armă, după ce a produs, în această dimineaţă, un accident rutier la Drobeta-Turnu-Severin. Aflat la volanul unui bolid cu mulţi cai putere sub capotă şi, se pare, şi băut, bărbatul a produs un accident de circulaţie în care au fost implicate şase autoturisme. Când poliţiştii au încercat să-l testeze ca să afle dacă era băut, tânărul a fugit printre blocuri. Poliţiştii au tras şase focuri de armă în plan vertical, dar nu au reuşit să-l prindă.

Tânărul conducea pe Bulevardul Tudor Vladimirescu Drobeta-Turnu-Severin un bolid Audi A6. Din cauza vitezei şi pentru că nu a păstrat distanţa faţă de o maşină din faţă, a intrat violent în aceasta. În urma impactului autoturismul lovit din spate a ricoşat în alte patru maşini parcate şi le-a avariat. Proprietarii au fost treziţi din somn de bubuitură, iar când au coborât şi-au găsit autoturismele lovite. „Ce să vă spun, nici nu ştiu prea multe. Nu dormeam, dar stăteam cu televizorul deschis şi nu am auzit. Au bătut vecinii la uşa mea şi nici nu i-am auzit. Mi-au spus că am maşina lovită, nu ştiu ce s-a întâmplat, dar aveam nevoie de maşină acum de sărbători. Fiul meu locuieşte în Timişoara şi venise acasă, cu ce se întoarce el acolo?”, a declarat proprietara uneia dintre maşinile lovite.

După impact, şoferul de 22 de ani a rămas la locul accidentului, dar când poliţiştii au vrut să-l testeze să vadă dacă băuse, a fugit. Oamenii legii au folosit armamentul din dotare şi au tras mai multe focuri de armă în plan vertical, dar nu au reuşit să-l prindă. „Nu ştim nici noi prea multe, am coborât din bloc şi am găsit maşinile aici, iar acestea de pe margine lovite. Ce s-a întâmplat nu ştim, dar am înţeles că unul dintre şoferi a fugit şi l-au alergat poliţiştii. Au tras şi focuri de armă după el. Sunt şase maşini implicate, cele două care s-au lovit iniţial, apoi alte patru pe margine”, a declarat un bărbat, locatar în blocul de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu.

„În ziua de 20 decembrie, pe Bulevardul Tudor Vladimirescu din Drobeta-Turnu-Severin s-a produs un accident de circulaţie. Şoferul unui autoturism Audi nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul Renalult care circula în faţă şi a intrat în coloziune cu acesta. În urma impactului, autoturismul Renault a intrat în coliziune cu alte patru maşini parcate pe marginea bulevardului. Şoferul autoturismului Renault a fost transportat la Spitalul Judeţean pentru îngriiri medicale, iar tânărul aflat la volanul autoturismului Audi în momentul în care poliţiştii i-au cerut să facă testul de alcolemie, a fugit de la locul accidentului. În urmărirea lui a fost folosit armamentul din dotare şi au fost trase şase focuri în plan vertical”, a declarat Radu Mihalache de la Biroul Poliţiei Rutiere Drobeta-Turnu-Severin

Tânărul a fost identificat de poliţişti, dar nu a fost încă prins. Şoferul celeilalte maşini are 36 de ani, a fost rănit uşor şi a fost transportat la Spitalul Judeţean din Drobeta-Turnu-Severin pentru investigaţii medicale.

Citit 15062 ori Ultima modificare Marți, 20 Decembrie 2016 15:12
Etichetat cu
Mihai Bădescu

„Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli.” - Platon

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…