GROPILE DIN DN 6 CURMĂ VIEŢI ŞI DISTRUG FAMILII

În România gropile din drumurile naţionale curmă vieţi şi distrug familii. Este cazul DN 6 unde, din cauza gropilor din carosabil, trei oameni tineri şi-au pierdut viaţa fără să aibă vreo vină, în ultimele două luni.

După o investiţie de zeci de milioane de euro, DN 6 are mari probleme cu rosturile de dilataţie de la viaducte, unde imediat după ce au fost finalizate lucrările au apărut gropi pe care drumarii le mai repară din când în când, însă nu suficient de des încât să nu se producă tragedii. Finalizat în 2010, drumul naţional 6 a avut mari probleme la carosabil, imediat după terminarea investiţiei. Paradoxal, garanţia lucrării a expirat în anul 2012, dar recepţia ar fi fost semnată abia doi ani mai târziu. E greu de presupus în ce condiţii şi cine şi-a asumat această situaţie, din moment ce la scurt timp după inaugurare, la rosturile de dilataţie de la viaducte au apărut denivelări şi apoi gropi în carosabil care creează probleme grave şoferilor. Starea drumului între Orşova şi Drobeta-Turnu-Severin s-a degradat mai ales în acest an, când gropile din dreptul rosturilor de dilataţie au fost printre cauzele unor evenimente rutiere grave, în care şi-au pierdut viaţa trei oameni.

Prima dramă se producea pe 19 octombrie anul acesta. Aflat la volanul unei camionete, un tânăr de 22 de ani îşi pierdea viaţa nevinovat, după ce un camion de mare tonaj, care încercase să evite un impact cu o dubă, a venit pe contrasens, direct în maşina lui. E drept, şoferul autobasculantei conducea cu viteză şi nu s-a aşteptat ca în faţa sa să apară duba al cărei motor s-a oprit brusc după ce a intrat într-o groapă. Dar să vedem ce declara şoferul dubei: „Am plecat dintr-o parcare şi am dat într-o groapă. Maşina are un senzor de accident şi mi s-a blocat. Am oprit-o un pic mai în spate şi la un moment dat am văzut că vine din spate cel cu camionul, pune frână şi intră direct în el. Pe mine m-a agăţat acolo cu remorca. Cred că a avut viteză, cum era carosabilul ud a alunecat, a derapat şi... Acolo putea să depăşească sau măcar să intre în mine. Am încremenit. A trecut pe lângă mine, am văzut că s-a agăţat, m-am dus la el şi l-am întrebat, eşti bine? Da, eu sunt bine, dar următorul… Și când am privit în faţă am văzut maşina strivită”, a declarat tânărul a cărui maşină s-a oprit din cauza impactului puternic din momentul în care a dat în groapă.

La nici două luni drama avea să se repete cu consecinţe şi mai grave. Pe 7 decembrie, trei oameni plecaseră cu o camionetă spre Orşova. La ieşirea de pe viaductul Bahna, din faţă au observat cum se apropie un alt mastodont care transporta componente din fier. Bolidul nu mai era controlabil, pentru că, cel mai probabil, şoferul încercase să evite o groapă şi maşina intrase în balans. Încercând să evite un impact devastator, şoferul camionetei a intrat pe sensul opus de mers, pentru că pe sensul său era deja tirul. A reuşit să-l ocolească, dar a intrat în parapetul de pe marginea drumului, l-a rupt şi a plonjat în hău de la peste 30 de metri înălţime. Doar tânărul de 22 de ani, adică şoferul, a scăpat ca prin minune cu viaţă, dar cu traumatisme şi leziuni deosebit de grave şi a fost dus în strare critică la spital. Ceilalţi doi ocupanţi ai maşinii, cu vârste de până în 47 de ani au murit pe loc. După ce a trecut de ei, tirul s-a răsturnat şi a luat foc, iar şoferul a evitat într-o clipită moartea. „Nu ştiu exact ce s-a întâmplat. Ştiu că am intrat într-o groapă, am făcut explozie, apoi m-am răsturnat. După ce m-am răsturnat nu mai ştiu nimic că mi s-a spart parbrizul şi au venit toate peste mine. Am reuşit să ies din cabină, după care maşina a luat foc”, a declarat şoferul autotrenului. Ulterior am reuşit să aflăm că el nu ar fi spus tocmai adevărul, ar fi încercat să evite groapa şi apoi a pierdut controlul volanului.

E drept că aceste drame s-au produs din cauza imprudenţei, din cauza vitezei excesive şi am înţeles la ultimul şi din cauza supraîncărcării, dar poate că ambele ar fi fost evitate dacă în carosabil nu erau gropi. Dacă nu intra în groapă, duba din primul accident nu mai era obstacolul surpriză din calea tirului, iar dacă nu ocolea groapa, cel de-al doilea tir poate nu era scăpat de sub control şi nu mureau aceşti oameni.

Una dintre victimele ultimului accident este un bărbat de 47 de ani care lucra inspector la finanţele publice. A lăsat în urmă o familie distrusă, care se baza pe el. Omul fusese şi viceprimar la Floreşti şi localnicii îl apreciau deoarece făcuse multe lucruri pentru localitate. „Toată familia este distrusă. El era un fel de stâlp al familiei, era omul pe care ne bazam, nu numai noi ci mulţi oameni din această comună. Autorităţile ar trebui să repare drumurile şi gropile din drumuri să nu se mai întâmple astfel de tragedii, să nu mai moară oameni nevinovaţi”, spune printre lacrimi sora bărbatului din Floreşti.

Chestionaţi cu privire la starea proastă a drumurilor, reprezentanţii Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere dau un răspunsuri evazive la întrebările aresate de noi. Vom reda în cele ce urmează atât întrebările, cât şi răspunsurile CNAIR, pe care le vom scrie cu litere îngroşate.

Urmare solicitării dvs. transmisă Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., referitoare la evenimentul rutier de pe DN 6, vă comunicăm următoarele:

În ultimele două luni, pe DN 6, pe raza judeţului Mehedinţi, pe sectorul de drum Drobeta Turnu - Severin - Orşova s-au produs două accidente rutiere grave care au avut ca urmare decesul a trei persoane. În data de 19 octombrie 2016, în urma coliziunii dintre un autotren şi o autoutilitară, a rezultat decesul unui tânăr de 22 de ani. În data de 7 decembrie 2016, a avut loc un grav accident de circulaţie, soldat cu doi morţi şi un rănit grav. Ţinând cont de faptul că atât din declaraţiile şoferilor implicaţi, dar mai ales datorită concluziilor anchetei poliţiei, de vină pentru producerea accidentului este şi administratorul DN 6, care nu a asigurat viabilitatea carosabilului, vă rugăm să ne răspundeţi la următoarele întrebări:

În ce an au fost finalizate lucrările la acest drum şi în ce an a fost semnată recepţia acestui drum, ţinând cont că se ştia că încă de la terminarea lucrărilor, pe sectorul de drum respectiv au fost mari probleme cu rosturile de dilaţie de la viaducte?

Contractul având ca obiect "Reabilitare pe DN 6 - sector Bahna - Mehadia, km 358+000 - 388 + 100, inclusiv construirea variantei de ocolire Mehadia" a fost o lucrare mai amplă. Execuţia lucrărilor a fost finalizată în data de 21.12.2010, iar perioada de garanţie a expirat în 08.11.2012.

Cine răspunde direct de administrarea drumului şi când au fost executate ultimele lucrări de întreţinere a carosabilului, înainte de producerea accidentului, ţinând cont că în carosabil apar frecvent gropi care pun în pericol siguranţa participanţilor la trafic?

Sectorul de drum este administrat de District Vârciorova, SDN Orşova - DRDP Timişoara.

Evenimentul rutier la care faceţi referire a avut loc în data de 07.12.2016, ora 1730, pe DN 6, km 358+260, în apropiere de viaductul Tarovăț, în accident fiind implicat un TIR care a intrat în coliziune cu o autofurgonetă și s-a soldat cu moartea a două persoane și pagube materiale. Precizăm că evenimentul rutier s-a produs pe fond de carosabil uscat, fără precipitații.

În ceea ce privește rosturile de dilatație de pe viaductele de pe sectorul de drum în cauză, vă informăm că acestea se întrețin de două ori pe săptămână iar acolo unde apar degradări ale părții carosabile, în special în zona rosturilor, se remediază cu mixtură caldă sau mixtură stocabilă, după caz, ori de câte ori este nevoie. În zona respectivă, în data de 06.12.2016, cu o zi înainte de producerea accidentului, s-au executat reparații cu mixtură stocabilă, iar în decursul zilei de 08.12.2016, s-a intervenit la repararea parapetului deteriorat ca urmare accidentului de circulație mai sus amintit.

Aşa cum spuneam, niciun răspuns despre data recepţiei. Niciun cuvânt despre primul accident, iar la întrebarea când a fost reparat ultima dată drumul primim un răspuns care contravine adevărului şi sunt dovezi în acest sens. Pentru că la o zi după producerea acestui accident, lucrătorii de la drumuri au fost filmaţi astupând gropile din carosabil. Mai mult, la întoarcerea de la respectivul accident, pe DN 6, între Bahna şi Porţile de Fier I am întâlnit în dreptul resturilor de dilataţie cel puţin două gropi de o adâncime apreciabilă. Gropi care a doua zi după ultima tragedie erau asfaltate, dar asfaltate în bătaie de joc şi nu este exclus ca în cel mult trei săptămâni, din cauza frigului să apară din nou.

Că drumarii au o vină pentru producerea celor două evenimente rutiere confirmă şi poliţiştii rutieri din Mehedinţi. Într-un răspuns la o solicitare scrisă se precizează următoarele: „Accidentul produs în data de 7. 12. 2016, pe DN 6, în sectorul de drum Bahna – Drobeta-Turnu-Severin, soldat cu decesul a două persoane şi cu rănirea gravă a alteia s-a produs ca urmare a neasigurării de către administratorul drumului a stării de viabilitate a părţii carosabile, degradarea rosturilor de dilataţie, coroborată cu viteza neregulamentară. Deşi recepţia finală a lucrărilor de reabilitare a DN 6 a fost finalizată în 2014, în cursul anului 2016, rosturile de dilataţie ale viaductelor s-au degradat accentuat. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, în valoare de 27.625 de lei Direcţiei Regionale de Drumuri Craiova şi 12.500 de lei Direcţiei Regionale de Drumuri Timişoara”.

Aşadar, responsabilii de la drumuri au plătit pentru aceste două tragedii, dar cel mai probabil cu bani din buzunarul companiilor şi nu din al lor. Poate va veni momentul când cei care nu-şi fac treaba să răspundă penal pentru pierderea unor vieţi şi distrugerea unor familii, deşi vieţile acestor oameni nu vor mai putea fi aduse niciodată înapoi.

Citit 9453 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Decembrie 2016 09:12
Etichetat cu
Mihai Bădescu

„Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli.” - Platon

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…