LA UN PAS DE TRAGEDIE, ÎN BREZNIȚA OCOL

Operaţiune dramatică de salvare a pompierilor, la Brezniţa Ocol, unde doi bărbaţi, aflaţi în pericol de moarte, au scăpat cu viaţă doar datorită intervenţiei prompte a salvatorilor. Cei doi au intrat pe rând într-o fântână, primul să o cureţe, iar cel de-al doilea să-l salveze pe primul, care a căzut în inconştienţă şi nu mai ieşea. Ambii bărbaţi au ajuns la Spitalul Judeţean, unul dintre ei fiind în comă.

Când au ajuns la secţia UPU a unităţii sanitare, medicii de la Ambulanţa Mehedinţi erau rezervaţi cu privire la viaţa bărbatului de 55 de ani, deoarece abia dacă avea puls. Omul a coborât în fântâna unui vecin din sat, care i-a cerut să o cureţe. Sunt matori care spun că era şi puţin băut şi cu toate acestea, cei care l-au convins să intre în puţ nu s-au gândit că îşi riscă viaţa. Numai că după câteva minute, proprietarii şi-au dat seama că omul nu mai comunică cu ei. În loc să cheme forţe specializate, l-au chemat pe un alt vecin, un bărbat de 40 de ani. Omul săritor din fire nu a stat prea mult pe gânduri şi a intrat să-şi salveze prietenul, numai că şi lui i s-a făcut rău. Abia atunci proprietarii fântânii au chemat pompierii în ajutor. Aceştia au intrat cu echipament de protecţie şi i-au scos pe cei doi. Bărbatul de 55 de ani era în comă, inconştient şi fără puls.

„Eram la nuntă şi ne-au anunţat că au intrat în fântână şi sunt morţi. Am venit într-un suflet la spital, am crezut că au murit. Nu ştiu ce a fost în capul lor să-mi bage copilul în fântână. Este un om atât de săritor. Cum să-l trimită să-l salveze pe omul acela fără un echipament de protecţie”, au declarat disperaţi părinţii bărbatului de 41 de ani, ajunşi într-un suflet la spital.

Din fericire, pompierii au intervenit cât nu era prea târziu pentru cei doi. Bărbatul de 40 de ani era conştient când l-au scos, dar fără ajutorul echipelor de intervenţie nu ar mai fi putut ieşi. Prima victimă, însă, era în comă şi a fost resuscitată de medicii de la Ambulanţă. „Am intervenit la două victimă, scoase de echipajele de la pompieri dintr-o fântână, una dintre acestea inconştientă, le-am acordat primul ajutor şi le-am transportat la Spitalul Judeţean din Drobeta-Turnu-Severin, unde din fericire şi-au revenit. Nu se ştie ce a fost în fântână, este posibil să fi fost şi gaze”, a declarat Cornelia Preda - medic la Ambulanţa Mehedinţi.

Pentru că între cele două familii au apărut tensiuni în urma incidentului, la spital a ajuns şi un echipaj de jandarmi, dar spiritele s-au calmat. Cazul este cercetat acum şi de poliţiştii de la IPJ Mehedinţi.

Citit 2362 ori Ultima modificare Sâmbătă, 10 Septembrie 2016 18:05
Etichetat cu
Mihai Bădescu

„Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli.” - Platon

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…