Sarabanda accidentelor din acest week-end a început ieri pe DN 6, în localitatea Gura Văii. Din cauza lucrărilor care se defăşoară în zona viaductului Bahna, mai ales în perioadele din week-end se circulă greoi, în coloană. Este motivul pentru care patru autovehicule care circulau în coloană s-au lovit după ce primul a frânat, iar alte trei au intrat pe rând în spatele său. Pagubele au fost destul de ridicate, pentru că autoturismele au fost grav avariate. Din păcate, în urma acestui accident, două persoane, dintre care o minoră de numao 12 ani au fost rănite şi au ajuns la Spitalul Judeţean din Drobtea-Turnu-Severin.
Un alt accident a avut loc câteva ore mai târziu tot pe DN 6 şi mai aproape de viaductul Bahna. De această dată două autoturisme s-au lovit frontal, iar şoferii celor două maşini au suferit răni grave în urma impactului. Şi ei au ajuns la unitatea sanitară pe mâna medicilor.
Tot ieri, în Drobeta-Turnu-Severin, pe strada Iuliu Maniu, din cauza unei neacordări de prioritate, nu mai puţin de patru autoturisme au fost avariate. Una dintre maşini a rupt şi gardul unei locuinţe. Din fericire, în acest eveniment rutier nu au fost victime, dar pagubele materiale au fost mari.
Luni, alt acident, doi oameni la spital, trei maşini avariate
Accidentul de luni s-a produs pe centura ocolitoare a orașului Drobeta-Turnu-Severin. Șoferul unui autoturism care se deplasa pe Strada Cicero, dispre Tr. Severin către satul Magheru a pătruns în intersecție fără să se asigure temeinic. Autovehiculul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu o altă mașină înmatriculată în Caraș Severin, condusă de o femeie de 50 de ani, pe care în urma impactului a proiectat-o într-un alt autoturism staționat pe DJ 607 B. În urma impactului, șoferul vinovat, de 27 de ani și șoferița au fost răniții ușor și transportați la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu-Severin.
Punctele nevralgice din judeţul nostru sunt în continuare intersecţiile cu drumurile judeţene care merg către Cerneţi şi Magheru. Zonele sunt considerate puncte negre, deoarece lipsesc sensurile giratoriu. Autorităţile susţin că s-au făcut demersuri pentru amenajarea unor sensuri, însă lucrurile se urnesc destul de greu, iar între timp evenimentele rutiere continuă şi rănesc oameni sau chiar curmă vieţi, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu ceva timp la intersecţia centurii cu drumul spre Cerneţi. În acest context nu putem să nu remarcăm indolenţa cu care sunt făcute unele proiecte în România. Argumentul este această centură ocolitoare a oraşului noastru, a cărei construcţie a început în 2008. Deşi au fost accesaţi bani europeni, iar centura face parte dintr-unul dintre cele mai importante şi aglomerate coridoare europene, fiind şoseaua de tranzit care preia traficul greu din vestul Europei şi merge către sudul ei, prin Vama Calafat, în proiect centura nu au fost prevăzută cu pasarelă, sau măcar aceste sensuri guratiriu. Eroarea a produs blocaje mari de trafic în zona Şimian, unde abia anul trecut a fost amenajat un sens provizoriu şi nenumărate accidente la Cerneţi, Dudaşul Schelei şi Magheru. În schimb, la Târgiu Jiu, o şosea de centură ale cărei lucrări se derulează tot precum melcul, autorităţile au prevăzut pasarelă peste DN 67, deşi traficul este mult mai mic.
DN 6, un alt punct nevralgic
Un drum cu mari probleme este şi DN 6. Sectorul dintre Orşova şi Gura Vării are numersoane gropi, iar rosturile de dilataţie ale podurilor au fost un fisco total când drumul nici nu fusese recepţionat. Surse autorizate ne-au declarat sub protecţia anonimatului că, şi în acest caz, ar fi vorba de o eroare de proiectare. În momentul când drumul a fost reabilitat, tot pe bani europeni, nu s-a luat în calcul că pilonii pe care se sprijină traversele viaductelor sunt măcinaţi la partea superioară. Au fost executate lucrări de reabilitare la traverse, la carosabil, dar nu şi la pilonii degradaţi. În aceste condiţiţii, din cauza traficului greu, pentru că spaţiul dintre piloni şi traverse este mare, trepidaţiile sunt foarte mari, cu efecte asupra rosturilor de dilataţie, acesta fiind şi cauza pentru care se degradează foarte repede. Astfel DN 6 are o mare problemă, ceea ce înseamnă că traficul va fi mereu afectat. De altfel, pe această şosea europeană în ultimii ani s-a lucrat mereu de rosturile de dilataţie, iar din cauză că au fost degradate au avut loc şi numeroase accidente grave. Traficul este, de altfel şi acum perturbat pe DE 70, de lucrările efectuate la rosturile de dilataţie la viaductul Bahna, şi în fiecare sfârşit de săptămână, şoferii aşteaptă zeci de minte la cozi interminabile.