Eveniment
Ca urmare a semnalelor de alarmă venite dinspre statele membre și cetățeni, Comisia Europeană a propus un set de măsuri care să atenueze efectele creșterii accentuate a prețurilor la energie electrică și la gaz natural. Grupul PPE le consideră lipsite…
Citit 1208 ori
În timp ce GreenDeal (Pactul Ecologic) și fixarea unor ținte de decarbonizare cât mai ridicate par a fi manifestări ale unei noi religii la Bruxelles, în celelalte colțuri ale lumii lucrurile par a fi privite dintr-o altă perspectivă. Liderii celor…
Citit 873 ori
VIGILENT SECURITY SRL anunță finalizarea proiectului cu titlul Grant pentru capital de lucru acordate IMM-urilor proiect nr. RUE M2-11602/2021 înscris in cadrul Măsurii “Granturi pentru capital de lucru ”, instituita prin OUG NR. 130/2020.
Citit 808 ori
La inițiativa primarului Marius Screciu, două figuri marcante ale municipiului nostru au fost declarate cetățeni de onoare ai Severinului. Din păcate cei doi oameni deosebiți nu mai sunt printre noi, așa că titlului a fost atribuit post-mortem. Este vorba de…
Citit 1782 ori
Pentru consilierul municipal Constantin Gherghe, fost primar al municipiului, masca nu e chiar atât de obligatorie la o ședință publică, desfășurată în interior. Pentru ceilalți aleși locali, masca a fost folosită pe tot parcursul ședinței. Chiar și atunci când totuși…
Citit 1669 ori