SITUAȚIA CORONAVIRUS ÎN MEHEDINȚI: 212 persoane izolate, un pacient internat, 33 de persoane în carantină
Până în acest moment, în Mehedinți, 212 persoane sunt izolate la domiciliu, 14 persoane au ieșit din izolarea la domiciliu, un pacient este internat la Secția de Boli Infecțioase, iar 33 persoane sunt în carantină în spațiile special amenajate. Cele două persoane depistate pozitiv au fost internate la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Craiova.
Program redus la Severin Shopping Center
În contextul actual, reprezentanții Severin Shopping Center se alătură demersului autorităților de a identifica și implementa soluții care pot preveni răspândirea noului virus Covid-19. Astfel, începând de luni, 16 martie, centrul comercial Severin Shopping Center își va ajusta programul de funcționare și va fi deschis în intervalul 12:00-20:00. Hipermarketul va fi deschis în intervalul 8:00-22:00, iar farmaciile vor funcționa după programul normal.
Angajăm, pentru TIMIȘOARA, lăcătuși mecanici
ALADIN GEORGESCU: „Situația la DGASPC este foarte gravă” (VIDEO)
Semnal de alarmă, tras de autoritățile județene, după aprobarea bugetului de stat! Sumele alocate pentru funcționarea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi sunt suficiente doar pentru o perioadă limitată.
ȘOCANT: Bugetul DGASPC Mehedinți ajunge doar pentru două luni
SEMNAL DE ALARMĂ! GUVERNUL ORBAN A ALOCAT A ŞAPTEA PARTE DIN BUGETUL NECESAR PENTRU FUNCŢIONAREA LA NIVEL MINIM A DIRECŢIEI GENERALE DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI MEHEDINŢI. Banii direcției ajung doar pentru două luni!
NOI CAZURI DE PESTĂ PORCINĂ AFRICANĂ ÎN MEHEDINȚI
Centrul Local de Combatere a Bolilor, convocat în ședință extraordinară, după ce încă două cazuri de pestă porcină africană s-au descoperit la porcii mistreți. (declarații, în VIDEO!)