După ceva timp de la ultima postare, vicepreședintele național al Partidului Mișcarea Populară, Ion Cupă, revine pe contul său de socializare cu o postare destul de interesantă. Și spunem interesantă pentru că mai mulți prieteni liberali i-au reamintit, în aceste zile destul de agitate pe scena politică românească, faptul că avea mare dreptate atunci când, în campania electorală, spunea că România are nevoie în Parlament de un partid precum PMP. Vezi ce la ce declarații face recurs la istorie fostul deputat Ion Cupă!

Publicat în Politic

Elevii și studenții din Organizația de Tineret a PMP Mehedinți iau atitudine fermă împotriva tăierii gratuității pe calea ferată pentru studenți. Liderul OTPMP Mehedinți, Andrei Beze, condamnă, pe contul său de socializare, modul inechitabil în care Guvernul face economii la buget pe spatele celor mai defavorizate categorii, în timp ce bugetarii de lux sunt menținuți și protejați în continuare.

Publicat în Politic

Începutul anului 2021 a adus și primul eveniment major în județul Mehedinți: alegerea celor doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Mehedinți. Astfel, Ramona Cupă, din partea PMP Mehedinți, și Ionică Negru, din partea PSD Mehedinți, sunt noii vicepreședinți ai forului legislativ județean.

Colegiul Național PMP, reunit la Sinaia, a stabilit calendarul de organizare al Congresului PMP care va avea loc în perioada 6 - 7 Martie 2021 și a dezbătut teme politice la zi. Congresul este organizat pentru alegerea unei noi conduceri naţionale şi stabilirea direcţiei politice pe care partidul o va asuma în continuare.

Publicat în Politic

Un sătuc din comuna mehedințeană Șimian a ajuns celebru în toată țara, cu ocazia alegerilor parlamentare din data de 6 decembrie 2020. Este vorba de Valea Copcii, unde s-a consemnat o prezență la vot de 237,27 la sută. De fapt, nu bieții oameni ai satului amintit sunt cei care s-ar fi îmbulzit la secția de votare, ci „turiștii”. Turismul electoral este cel care face celebră Valea Copcii.

Publicat în Eveniment

PSD a câștigat alegerile parlamentare în județul Mehedinți cu 41,30 la sută. La mică distanță de social-democrați se află PNL, cu 35 la sută, iar PMP se apropie de 8 la sută.

Publicat în Jurnal de campanie
Pagina 3 din 63

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…