S-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile locale, iar președintele Consiliului Județean, Aladin Georgescu, a fost alături de candidatul pentru funcția de primar al Orșovei, Constantin Popescu, în frumosul oraș de la Golful Cerna. Pentru câteva ore, împreună cu susținătorii și simpatizanții PSD, echipa PSD a discutat cu orșovenii și și-au prezentat programul de succes ORȘOVA METROPOLITANĂ.

Publicat în Jurnal de campanie
Sâmbătă, 29 August 2020 00:51

MIȘCAREA POPULARĂ, ÎN PRIMA ZI DE CAMPANIE

Liderii locali și județeni ai Partidului Mișcarea Populară Mehedinți au început oficial campania electorală. Primul marș electorală a fost unul de forță, cu o desfășurare impresionantă, care a străbătut principala axă a municipiului Drobeta Turnu Severin, întreaga stradă Traian. Ion Cupă și-a încurajat colegii să producă cea mai mare surpriză a acestor alegeri.

Publicat în Jurnal de campanie

Gest reprobabil al președintelui PRO ROMÂNIA, Victor Ponta și atitudine de ghiolbănism din partea candidatului său la funcția de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, Costel Gherghe, supranumit și fifty-fifty. Aceștia au scos presa afară din zona în care și-au lansat candidații. A avut acces doar televiziunea de casă a penalului Adrian Duicu, vârful de lance al PRO ROMÂNIA în Mehedinți. Ca să fie liniștiți, la porți au pus bodyguarzi.

Publicat în Jurnal de campanie

Ion Cupă, candidat PMP la funcția de președinte al Consiliului Județean Mehedinți: „Maniera în care PNL Mehedinți înțelege să intre în campania electorală pentru alegerile locale ne ridică mari semne de întrebare asupra corectitudinii scrutinului”.

Publicat în Jurnal de campanie

Disperarea contracandidaților lui Constantin Popescu, candidatul PSD pentru funcția de primar al Orșovei, a atins cote alarmante! Biroul parlamentar al senatorului PSD de Mehedinți, Liviu Mazilu, din Orșova, a fost vandalizat. În aceeași locație se află și sediul PSD Orșova, iar pe geamurile sediului au fost expuse afișe electorale pentru alegerile locale. Acest afișe au fost distruse, iar unele dintre ele chiar incendiate. Cel mai grav este faptul că sediul respectiv se află la parterul unui bloc, iar tentativa de incendiere putea pune în pericol locuitorii clădirii.

Publicat în Jurnal de campanie

„CEREM DEMISIA MINISTRULUI ECONOMIEI, VIRGIL POPESCU!”, se arată într-un comunicat al PMP Mehedinți. Mai mult, deputatul Ion Cupă, candidatul PMP la președinția CJ Mehedinți, este și mai vehement: „Solicit remanierea ministrului Virgil Popescu pentru folosirea funcției publice în scopuri electorale”.

Publicat în Jurnal de campanie
Pagina 4 din 20

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…