NAVA DJERDAP, LUATĂ DE VÂNTUL ȘI VALURILE PUTERNICE
Alertă pe Dunăre, din cauza vântului puternic, care a depăşit 70 - 80 de km pe oră. Rafalele şi valurile de aproape un metru au rupt legăturile naveI de pasageri Djerdap, cu cinci oameni la bord, ancorată la mal în portul sârbesc Kladovo şi a purtat-o în derivă spre malul românesc, existând pericolul de a se zdrobi de insula Şimian. Ajutată de o navă plecată din portul Tr. Severin în sprijinul ei, nava sârbească a fost pusă pe un prag de nisip pe malul românesc, până ce frutuna se va potoli. Tot din cauza valurilor mari, probleme au fost şi în portul Drobeta-Turnu-Severin, unde bărcile mai multor pescari au luat apă.
CARAMBOL PE DN 56, TREI AUTOVEHICULE IMPLICATE
Carambol pe drumul naţional 56 A, cel care leagă vestul ţării de Vama Calafat. Viteza excesivă şi o depăşire neregulamentară au fost cauzele unui accident de circulaţie în care au fost implicate două autoturisme şi o autobasculantă. În urma impactului cele două autoturisme au fost grav avariate, iar o femeie aflată în una dintre maşinile mici a suferit un atac de panică şi a primit îngrijiri medicale din partea medicilor de pe ambulanţă.
MOȘ CRĂCIUN VINE CU DEMISII LA PNL MEHEDINȚI
„Mă întreb, pe bună dreptate, eu ce dracu mai caut aici sau ce mai aștept!” – este strigătul de durere al unui om care a crezut cu adevărat în Partidul Național Liberal, un partid care a ajuns, la ultimele alegeri, la o înfrângere rușinoasă. Consilierul județean Constantin Adrian Stuparu, unul dintre activiștii PNL Mehedinți, veniți de la PDL, după fuziune, un om care a pus mult suflet în campanile acestui partid, demisionează acum din PNL, supărat, după cum spune, pentru că „deși a luat bătaie, PNL se comportă ca și cum ar fi învins”. Potrivit unor surse, ar fi doar începutul, pentru că și alții vor să demisioneze din PNL Mehedinți!
DRAMĂ ÎN PRAG DE CRĂCIUN; IMAGINI GROAZNICE! (video)
Accident teribil de circulaţie în această dimineaţă pe DN 6, şi plan roşu de intervenţie declanşat în judeţul Mehedinţi. Doi oameni au murit şi alţi doisprezece au fost transportaţi la spitalele din Drobeta-Turnu-Severin şi Filiaşi după ce două microbuze în care se aflau şaptesprezece persoane s-au ciocnit frontal. Cauza accidentului pare să fi fost oboseala, după ce unul dintre şoferi ar fi adormit la volan şi a pătruns pe contrasens.
AU VENIT COLINDĂTORII LA PSD MEHEDINȚI
Într-o atmosferă de sărbătoare, în pragul Sfântului Crăciun, la sediul PSD Mehedinți au sosit colindătorii. Și Moș Crăciun a trecut puțin mai devreme pe la filiala județeană a PSD, împărțind cadouri tuturor celor prezenți.
TÂNĂR URMĂRIT CU FOCURI DE ARMĂ DUPĂ ACCIDENT
Un tânăr a fost urmărit de poliţişti cu focuri de armă, după ce a produs, în această dimineaţă, un accident rutier la Drobeta-Turnu-Severin. Aflat la volanul unui bolid cu mulţi cai putere sub capotă şi, se pare, şi băut, bărbatul a produs un accident de circulaţie în care au fost implicate şase autoturisme. Când poliţiştii au încercat să-l testeze ca să afle dacă era băut, tânărul a fugit printre blocuri. Poliţiştii au tras şase focuri de armă în plan vertical, dar nu au reuşit să-l prindă.