TATĂL LUI TITU MAIORESCU A FOST ÎNVĂŢĂTOR LA CERNEŢI

Ioan Maiorescu s-a născut la 28 ianuarie 1811 în localitatea Bucerdea Grânoasă, judetul Alba. Fiu al ţăranului Trifu, a purtat acest nume până în 1837. După ce a semnat o vreme şi Maioreanu, a adoptat numele Maiorescu, pentru a sublinia înrudirea cu Petru Maior.

Urmează şcoala primară în satul natal, apoi este înscris la Gimnaziul din Blaj, unde absolvă, în 1829, cursul de filosofie. Din 1830 devine student în filosofie la Cluj, la Colegiul piarist, unde frecventează decât o lună. Devine student al Facultăţii de Teologie din Budapesta, pe care o absolvă în 1835. Obţine o bursă şi încearcă să treacă doctoratul în teologie la Colegiul vienez „Sf. Barbara”.

În 1836 trece munţii, primeşte postul de învăţător la şcoala din localitatea Cerneţi, judeţul Mehedinţi, înlocuindu-l pe Grigore Pleşoianu. Se căsătoreşte cu Maria Popazu.

În 1837 este numit inspector şcolar şi profesor de istorie şi „stilul naţional” la Şcoala centrală din Craiova. În 1838 tipăreşte în „Foaia pentru minte, inimă şi literatura” o violentă critică asupra vieţii culturale din Ţara Românească, ceea ce îi atrage numeroase inamiciţii. În 1842 este destituit şi rechemat în Moldova, unde acceptă un post de profesor la Seminarul de la Socola, din Iaşi. Intră în conflict cu direcţia şcolii şi în 1843 se reîntoarce la Craiova, unde este repus în drepturi.

În 1847 devine inspector al şcolilor din Oltenia. Ia parte la revoluţia de la 1848 şi este trimis în Ardeal pentru a stabili legături între revoluţionarii din Muntenia şi cei din Transilvania. Primeşte însărcinarea de Guvernului provizoriu pe lângă Dieta germană din Frankfurt, unde desfăşoară activitate diplomatică până la înfrângerea revoluţiei. Se stabileşte la Viena, unde susţine drepturile românilor din toate provinciile la independenţă.

El face să apară în „Allgemaine Zeitung”, „Ost Deutsche Post” şi „Wanderer” numeroase articole favorabile românilor, redactează memorii (singur ori împreună cu C. Hurmuzachi), călătoreşte prin Munţii Apuseni şi strânge date despre desfăşurarea revoluţiei.

Este angajat translator la Ministerul de Justiţie din Viena, post din care este îndepărtat prin pensionare în 1857, pe considerente politice.

În iunie-iulie 1857 întreprinde o călătorie la românii din Istria, pe care o va repeta în 1861. După doi ani de pereglinări, în 1859 devine preşedinte al Obşteştii Epitropii, apoi director al Comisiei Centrale a Principatelor Unite, profesor la „Sf. Sava” şi director al Eforiei Instrucţiunii Publice, post din care demisionează în 1861. În 1863 este numit profesor la Şcoala Superioară de Litere din Bucureşti. Împreună cu Florian Aron, A.I. Odobescu, A.T. Laurian şi P.I. Cernătescu a întocmit proiectul de statut al Societăţii Literare Române (Academia Română).
Ca filolog a privit toate problemele de limbă şi literatură, pe care le-a luat în discuţie, într-un larg ansamblu de factori culturali. În concepţia sa manifestările sociale ale altor popoare nu trebuie imitate, ci adaptate la condiţiile specifice poporului român, anticipând într-un fel teoria junimistă a „formelor fără fond”.

Preocupat de problemele limbii literare contribuie la dovedirea latinităţii limbii române. Dedicând o lucrare specială dialectului românesc din Istria contribuie la întemeierea dialectologiei noastre.

Cele mai importante lucrări pe care le-a publicat sunt: „Cuvântul ce s-a spus cu prilejul examenului din 4 iulie 1837”; „Asupra ortografiei româneşti” (1838); „Despre vechimea românilor din Ardeal şi îndeosebi în pământul ce se zice Fundus Regis, adică pământul săsesc” (1842); „Domnul doctor St. L. Rott şi românii ardeleni înaintea dumnealui în privinţă către zbieretele ungurilor despre panslavism” (1842); „Antipapadopol sau autorii dicţionarului de la Buda apăraţi contra domnului Gr. Papadopol” (1843); „Cuvântul zis de domnul I. Maiorescu inspectorul şcoalelor din Craiova, la 21 noiembrie, când s-a înfăţişat în faţa Măriei Sale corpul profesoral de acolo” (1843); „Cuvântul scolastic zis la 29 iunie 1846 cu prilejul împărţirii premiilor în şcoala centrală din Craiova de inspectorul şcoalei I. Maiorescu” (1846); „Antischiaul. Adică o înfruntare dată unui român care voieşte a ne face schiai sau slavoni” (1847); „Refutarea părerii domnului I.K. Şuller despre germana origine a limbii române” (1850); „Puţine cuvinte pregătitoare la studiul limbii româneşti” (1850); „Itinerar în Istoria şi Vocabularul istrian-român” (Din manuscriptele comune) îngrijit şi prefaţat de Titu Maiorescu, Iaşi, 1874. Încetează din viaţă la 2 august 1864, în Bucureşti.

Citit 883 ori Ultima modificare Sâmbătă, 19 Noiembrie 2016 14:51
Etichetat cu

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…