Jaful înfiorător la care a fost supusă Regia Autonomă pentru Activități Nucleare în ultimii 10 ani aduce prejudicii însemnate și bugetului de stat. Circa 47 de milioane de euro este țeapa pe care regia devalizată de cercurile politico – mafiote a dat-o statului român, prin neplata obligațiilor sociale, a impozitelor și a TVA. Suma este aproape imposibil de recuperat.

Publicat în Social

Lista datornicilor la stat, persoane fizice și juridice, așa-zisa listă a rușinii, publicată de ANAF conține, în județul Mehedinți, zeci de contribuabili ale căror datorii însumează circa 90 de milioane de euro. Jumătate din această sumă este în sarcina Regiei Autonome pentru Activități Nucleare. Pe locul al doilea în topul rușinii figurează Grupul CONFORT.

Publicat în ANAF

România era, până anul trecut, singurul producător de apă grea din Europa și printre cei mai mari din lume. Cu o tehnologie exclusiv românească, ROMAG PROD fabrica cea mai pură apă grea din lume, asigurând necesarul reactoarelor centralei nucleare de la Cernavoda. Cantitatea de apă grea rămasă pe stoc după oprirea producției este abandonată de statul român, la fel ca și specialiștii care au grijă de un stoc ce valorează peste un miliard de euro.

Publicat în Ancheta

INTERVIU cu directorul Uzinei de apă grea ROMAG PROD, Ervin Watzlawek: „Dacă forurile conducătoare, decizionale, nu vor găsi soluții, viitorul este extrem de sumbru și există riscul unui infrigement la adresa României”

Publicat în Eveniment

Foștii directori ai Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), Adrian Olaru și Gheorghe Dulcea, au fost puși sub control judiciar de magistrații Tribunalului Mehedinți, după ce, sâmbătă, 14 mai 2016, fuseseră reținuți pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT Mehedinți. Aceștia din urmă ceruseră instanței arestarea preventivă. În același dosar a mai fost reținut și Constantin Silviu Gheorghe, fost director economic al Romag Termo.

Publicat în Eveniment
Pagina 5 din 5

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…