Portul Drobeta Turnu Severin zace uitat în anacronismul și indiferența autorităților locale și naționale, în timp ce el poate fi marea șansă de dezvoltare a acestui frumos municipiu, parcă uitat de lume și subdezvoltat din punct de vedere economic. În ultimii ani, doar promisiunile electorale au mai trezit, cumva temporar, din amorțire această resursă neexploatată eficient. Mai mult, același port rămâne, din considerente inexplicabile logic, captiv unei companii naționale falimentare, cu sediul la Giurgiu.

Publicat în Ancheta

Am intrat în posesia unor documente uluitoare care vin să întregească imaginea șocantă a unei firme obscure de apartament care, în loc să își respecte obligațiile contractuale și să furnizeze căldură în casele a zeci de mii de severineni, a obstrucționat în mod revoltător toate demersurile administrației publice locale de a rezolva problema furnizării de agent termic. ALFA GROUND SOLUTIONS nu a fost în stare să se racordeze la rețeaua de energie electrică, dar a blocat un întreg municipiu în ger și groază.

Publicat în Ancheta

Sute de hectare din pădurile din Mehedinţi au dispărut în ultimii ani distruse de hoţii de lemne, care le comercializează pe piaţa neagră. În aceeaşi situaţie se află şi o pădure de peste 120 de hectare din comuna Dumbrava, de unde proprietarii nu pot tăia lemne pentru că nu primesc aprobare de la autorităţi, în timp ce pădurea dispare în fiecare noapte furată de hoţii de lemne.

Publicat în Ancheta

Dealul Balota, devenit celebru în transporturile feroviare din România, pentru dificultatea cu care este străbătut și pentru gara în care opresc și expresurile internaționale, a devenit în ultimii 15 ani un coșmar al puținilor călători care mai folosesc trenul ca mijloc de transport. Deraierea unui tren a devenit ceva obișnuit în această zonă, la fel ca și transbordarea pasagerilor. La fel de obișnuite au devenit și afacerile din jurul reabilitărilor repetate ale acestui tronson de cale ferată, ce atrage ca un magnet firmele căpușă din portofoliul CFR.

Publicat în Ancheta
Miercuri, 19 Octombrie 2016 20:36

POLICLINICA GHETOU DIN TURNU SEVERIN

Dată în folosinţă în anii 70, clădirea în care a funcţionat Policlinica din Drobeta-Turnu-Severin nu a fost reabilitată niciodată. Acum, în acea clădire mai sunt câteva cabinete medicale private, dar şi două locaţii ale Spitalului Judeţean, la care se adaugă laboratoare ale Autorităţii de Sănătate Publică. Deşi toţi folosesc clădirea, pentru că nimeni nu investeşte decât în spaţiul deţinut, imobilul a ajuns într-o paragină greu de imaginat, iar pacienţii care ajung acolo pentru tratament se îngrozesc de condiţiile de ghetou în care sunt primiţi.

Publicat în Ancheta

Printr-o decizie aberantă, două femei din Drobeta-Turnu-Severin sunt obligate de judecători de la Tribunalul Mehedinţi să intre în casă pe geamul de la baia locuinţei. Mai mult, cele două susţin că au fost deposedate ilegal cu ajutorul unor probe inventate şi martori mincinoşi de jumătate din casa pe care au cumpărat-o prin contract de vânzare-cumpărare de la tatăl şi bunicul lor. Batjocura este însă atât de mare încât deşi au mai multe intrări în locuinţă, hotărârea instanţei este ca toate aceste intrări să fie sigilate şi în consecinţă, cele două femei au ajuns să nu mai poată intra în casă decât pe o fereastră.

Publicat în Ancheta
Pagina 5 din 7

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…