O şedinţă extrem de importantă a avut loc astăzi la Consiliul Local Severin, unde în unanimitate consilierii locali au aprobat şapte proiecte cu indicatori tehnico-economici şi studii de fezabilitate pentru proiecte care vizează reabilitarea colegiilor „Traian” şi „Gheorghe Ţiţeica”, reabilitarea drumurilor din Gura Văii, Schela Cladovei şi Dudaşul Schelei, realizarea unei baze sportive la Colegiul „Decebal” şi multe altele. Primarul Marius Screciu a precizat că municipalitatea are proiecte şi are şi mari şanse ca ele să fie finanţate.
Dacă toate aceste proiecte, în valoare totală de 20 de milioane de lei, vor primi finanţare, Severinul, dar mai ales locuitorii din Schela, Dudaşul Schelei şi Gura Văii vor avea în sfârşit drumuri europene, drumuri pe care le aşteaptă de mai bine de două decenii. De asemenea, primarul mai doreşte să construiască un drum ocolitor agricol, între Gura Văii şi Schela, pentru protejarea locuitorilor din Gura Văii.
Accesarea fondurilor prin PNDL este, în opinia administraţiei publice localer o oportunitate majoră pentru dezvoltarea municipiului nostru. Şi fondurile europene sunt în atenţia primarului Marius Screciu. 35 de străzi din Gura Văii şi 4 străzi din Schela vor fi complet reabilitate.
Printre proiectele aprobate de Consiliul Local se află şi construirea unui drum ocolitor între Gura Văii şi Schela care să ajute locuitorii din cartierul ce se învecinează cu cariera de piatră de la Gura Văii, astfel încât camioanele de mare tonaj ce care piatra de acolo să nu mai treacă pe lângă casele oamenilor şi să le afcteze structura de rezistenţă.