Primarul municipiului Orșova, Marius Simion Stoica, manifestă, de o bună bucată de vreme, o atitudine de forță și de dispreț total față de lege. El refuză sistematic să pună în aplicare mai multe hotărâri ale Consiliului Local, deși Legea administrației publice locale îl obligă să pună aceste acte normative, cu caracter de lege pe teritoriul administrativ al Orșovei, în aplicare, de îndată. Primarul chiar recunoaște deschis că ignoră legile statului român, atât în declarații publice, cât și în adrese oficiale transmise consilierilor locali.


Ultima ședință ordinară a Consiliului Local al municipiului Orșova, cea din data de 26 septembrie 2016, a scos la iveală o situație fără precedent în România. Este pentru prima oară, în ultimele două decenii și jumătate, când un primar refuză să pună în aplicare hotărârile adoptate de Consiliul Local, acest demers cu caracter la limita penalului aducând o gravă atingere bunei funcționări a administrației locale.

Este vorba de mai multe hotărâri adoptate cu votul majorității consilierilor locali în funcție, două dintre ele făcând referire la rezilierea unor contracte de concesiune a serviciilor publice de salubrizare și de alimentare cu apă și canalizare, situație în care primarul ar trebui nu numai să ia act de situația ca atare, ci și să facă toate demersurile legale pentru înființarea unor servicii publice în subordinea municipalității. În loc să aplice legea, primarul transmite adrese oficiale către consilierii municipali în care le explică acestora că el consideră ilegală adoptarea acestor HCL-uri și că nu le va pune în aplicare până când nu va primi un „aviz de legalitate” din partea prefectului de Mehedinți.

Chiar dacă la nivelul atribuțiilor ce intră în sarcina directă a prefectului județului nu există nicio prevedere legală care să îl oblige pe prefect să dea asemenea „avize de legalitate”, primarul insistă să primească un asemenea aviz care de fapt nici nu există în terminologia juridică aflată la dispoziția unui reprezentant al Guvernului României în teritoriu. Este adevărat că prefectul este garantul aplicării legii în județ, însă, potrivit legii, hotărârile Consiliului Local pot fi cel mult atacate în contencios administrativ și doar instanța de contencios administrativ decide dacă ele au fost adoptate legal sau nu. Până la finalizarea unui astfel de demers, însă, hotărârile adoptate de către Consiliul Local devin legi pe teritoriul administrativ local și produc efecte, ele trebuind puse în aplicare, fără comentarii, de către primarul municipiului, orașului sau comunei, pe teritoriul cărui a fost adoptată. Singurul care dă aviz de legalitate este secretarul municipiului.

Prefectul, somat de Stoica să-i răspundă la adresele transmise

Prezent la ședința ordinară a Consiliului Local, din data de 26 septembrie 2016, primarul Orșovei, Marius Simion Stoica, a profitat de faptul că era filmat și a vrut să îi transmită prefectului de Mehedinți, Cristinel Pavel, că așteaptă răspunsul lui. Cu alte cuvinte, odată ce va fi văzut înregistrarea video, prefectul ar fi trebuit să pună mâna mai repede și să îi răspundă primarului, eventual așa cum se așteaptă primarul, că hotărârile pe care el le consideră ilegale, ar fi cu adevărat ilegale. „Am făcut adrese către Instituția Prefectului, încă mai aștept, și îi comunic domnului prefect, pe această cale, pentru că sunt convins că domnul Romeo Crîșmaru va da în direct această înregistrare, îi mai solicit și pe această cale domnului prefect să se pronunțe în scris solicitărilor făcute de mine, în scris, pentru că el este instituția care se pronunță în acest sens!”, a declarat primarul Stoica în plină ședință a Consiliului Local și privind direct în obiectivul camerei jurnalmehedinti.ro.

Declarația primarului denotă ori o gravă necunoaștere a legilor care guvernează buna funcționare a administrației publice locale, ori o obrăznicie fără seamăn, prin care, practic, prefectul este somat să dea odată explicațiile cerute de Stoica, așa cum le vrea Stoica. „Am solicitat Instituției Prefectului, ca în baza prerogativelor pe care le are, să-mi comunice dacă acele hotărâri pe care dumneavoastră le considerați adoptate, sunt și legale. Am rezervele mele cu privire la hotărârile adoptate de dumneavoastră!”, le-a precizat primarul Stoica consilierilor municipali care îi aduceau aminte că acolo unde e lege, nu e și tocmeală.

Ce spune legea

Este foarte adevărat că hotărârile adoptate de Consiliul Local al municipiului Orșova nu sunt tocmai pe placul primarului Marius Stoica, deoarece ele vizează rezilierea contractelor de salubrizare și apă-canal deținute în concesiune, în ultimii 10 ani, de către societatea FLORICOLA SA, societate patronată de Constantin Popescu, fostul președinte al PSD Orșova, chiar în perioada în care Marius Stoica era consilier PSD și ulterior viceprimar PSD, iar din această postură executa comenzile politice al șefului său de partid.

Cu toate acestea, primarul nu are nici un fel de atribuție în a contesta sau obstrucționa aplicare unor HCL-uri votate în Consiliul Local. Potrivit articolului 40, alineatul (1), din Legea 215/2001, actualizată, Legea Administrației publice locale, „ședinţele consiliului local se desfăşoară legal în prezenţa majorităţii consilierilor locali în funcţie”, iar potrivit articolului 45, alineatul (2), se adoptă cu votul majorității consilierilor locali în funcție orice fel de hotărâri, cu excepția celor privind patrimoniul, în cazul cărora este nevoie de votul a două treimi. La data adoptării celor două hotărâri care nu sunt pe placul primarului Stoica, numărul consilierilor în funcția era de 15, și nu 17, deoarece în cazul a doi dintre consilieri prefectul a emis ordine de încetare a mandatelor, pe motiv de incompatibilitate, potrivit legii. Hotărârile ce nu plac primarului Stoica au fost votate de un număr de 8 din cei 15 consilieri în funcție, iar 8 din 15 înseamnă majoritate, în accepțiunea legii.

Potrivit articolului 49 din Legea 215/2001, alineatul (1), „Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii şi produc efecte de la data aducerii lor la cunoştinţă publică, iar cele individuale, de la data comunicării”. Potrivit articolului 49, alineatul (2), „Aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect”. Ca atare, legea este foarte clară în acest caz și spune că hotărârile cu caracter normativ, așa cum sunt și cele considerate ilegale de primar, devin obligatorii și produc efecte și, mai mult, producerea de efecte are loc după comunicarea către prefect, adică prefectul nu are nicio atribuție în a da vreun aviz de legalitate, ci el este cel care doar le primește și le poate ataca în contencios, dacă are suspiciuni asupra ilegalității lor. Nu se face niciunde vorbire despre acel „aviz de legalitate” invocat aiurea de primarul Marius Stoica.

Ce nu știe primarul Stoica?

Primarul Marius Stoica nu știe sau se face că nu știe, fiind probabil prost sfătuit de persoane de rea credință, că asupra hotărârilor de consiliu local există, într-adevăr, un aviz de legalitate, dar el este dat de către secretarul unității administrativ teritoriale. Articolul 117, litera a), din Legea 215/2001, spune clar și limpede: „Secretarul unităţii administrativ-teritoriale îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii: a) avizează, pentru legalitate, dispoziţiile primarului şi ale preşedintelui consiliului judeţean, hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean”. În aceste condiții, primarul trebuie să solicite avizul de legalitate de la secretarul UAT, Marian Boțilă, și nu de la prefectul județului și cum secretarul Marian Boțilă și-a dat avizul de legalitate și nu a făcut nicio obiecție la aceste HCL-uri, înseamnă că ele sunt perfect legale.

Avertismentul consilierilor: „Vom face plângere penală împotriva primarului!”

Liderii celor două grupuri politice care formează acum majoritatea în Consiliul Local Orșova, Doinița Mariana Chircu (PNL) și Adrian Cican (PND) au precizat că dacă primarul nu înțelege să respecte legea potrivit căreia își desfășoară activitatea din mandatul de ales local, împortiva lui vor fi formulate plângeri penale.

„Hotărârile Consiliului Local de pun în aplicare. Primarul este obligat să le pună în operă. Este obligat! Așa scrie Legea! Dacă se consideră că sunt lucruri care, din punctul altora de vedere, care au dreptul să o facă, hotărârile pot fi atacate în instanță, iar instanța se pronunță printr-o hotărâre definitivă. Până când instanța pronunță o hotărâre definitivă, dumneavoastră sunteți obligat să puneți în operă HCL, nu aveți competența de a aprecia dacă sunt legale sau ilegale. Vă rog să rețineți, domnule primar, că noi ne vom adresa instanțelor, cu plângere penală pentru nepunerea în aplicare a hotărârilor Consiliului Local. Este un abuz pe care sunteți pe cale să îl comiteți și eu cred că mai aveți timp să fiți consiliat de bine de către departamentul juridic pe care îl aveți la dispoziție, să citiți legea și să constatați că nu este după bunul plac al dumneavoastră să puneți în aplicare hotărârile Consiliului Local”, i-a explicat consilierul municipal Doinița Mariana Chircu, primarului Marius Stoica.

Citit 3213 ori Ultima modificare Marți, 27 Septembrie 2016 22:22
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…