În timp ce președintele de ședință, social-democratul Gheorghe Enache citea ordinea de zi a ședinței, iar presa filma, consilierul PNL Ciprian Măciucă, fostul viceprimar al comunei, fost candidat la funcția de primar, la alegerile locale din acest an și lider al grupului PNL din Consiliul Local Prunișor, a sărit ca ars și a strigat: „Să ne lase un pic în pace să ne desfășurăm și noi activitatea! Așa ar trebui, așa ar fi frumos să ne lase să ne desfășurăm activitatea! A filmat, și-a făcut treaba, să plece!”.
Președintele de ședință, surprins de acest gest neobișnuit a replicat: „Să supunem la vot!”
Primarul Emilian Vîlcu a intervenit prompt și i-a replicat lui Măciucă: „Dacă tu ai ceva de ascuns, să ne spui! Trebuie să transmitem oamenilor ce facem aici! Și transmitem prin intermediul presei! E ceva ilegal că e presa aici? Cum le arătăm cetățenilor ce facem aici, dacă scoatem presa afară?”
Dar Măciucă a insistat: „Bineînțeles că ne desfășurăm, dar nu cu presa! Ce, facem ceva ilegal aici?”
Până la urmă, potrivit legii, s-a supus la vot prezența presei în sală și 6 consilieri au votat pentru, iar 5 împotrivă, printre care și consilierii PNL.