DECLARAȚIA PREȘEDINTELUI CONSILIULUI JUDEȚEAN MEHEDINȚI, ALADIN GEORGESCU:
„Situația creată de Ministerul Sănătății este hilară, după ce a emis un ordin prin care a numit un alt manager, deși nu are competențe în acest sens.
Pentru clarificarea situației, Direcția de Resurse Umane și Direcția Juridică din cadrul Consiliului Județean Mehedinți au emis astăzi puncte de vedere cu privire la actele normative care reglementează numirea în funcții de conducere în această perioadă.
Astfel, conform HG nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia, autoritățile publice locale, în speță, Consiliul Județean Mehedinți, exercită atribuția de numire, suspendare și eliberare din funcție a persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul unităților aflate în subordine.
Ordonanța de Urgență nr.70/14.05.2020, în baza căreia a fost emis Ordinul Ministerului Sănătății nr.1246/03.07.2020 prin care dr. Victor Maliborschi a fost numit un alt manager nu mai produce efecte începând cu data de 18.05.2020.
În aceste condiții, dispoziția emisă de subsemnatul prin care a fost numit în funcția de manager dr. Radu Iman și contractul de management încheiat cu Consiliul Județean Mehedinți sunt în continuare în vigoare.
De altfel, Consiliul de administrație al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, reunit luni dimineața, a adoptat o hotărâre prin care constată cele arătate mai sus, iar hotărârea a fost transmisă Consiliului Județean Mehedinți.
De ce au emis un ordin în baza unor acte normative care nu sunt în vigoare, în condițiile în care acest minister ar trebui, fără discuție, să cunoască baza legală după care ne ghidăm în această perioadă?!
Explicația este una singură: PNL își bate joc de Spitalul Județean de Urgență, de mehedințeni, la fel cum a făcut-o încă de la preluarea Guvernării. Liberalii nu numai că au călcat în picioare drepturile și libertățile fundamentale ale omului, așa cum a reieșit din decizia Curții Constituționale cu privire la carantinarea și izolarea, dar își bate joc și de sistemul medical la propriu, prin ordine amăgitoare aflate în afara legii.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.