Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat contractul privind execuţia lucrărilor pentru noul corp de clădire care va fi construit în cadrul proiectului de „Extindere şi dotare a Ambulatoriului de specialitate integrat din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin”.

Este vorba despre o clădire compusă din parter și etaj unde vor fi amenajate mai mule cabinete medicale şi săli de tratament. „Dacă lucrurile decurg normal şi am convingerea că aşa va fi din discuţiile avute cu reprezentantul firmelor asociate, lucrările vor începe în această vară, iar anul viitor pe această vreme avem șanse mari să recepţionăm noua clădire. Așa cum am promis, îmi asum să rezolv mare parte a problemelor determinate de condițiile din sistemul sanitar mehedințean, astfel încât cetățenii acestui județ să nu mai fie nevoiți să apeleze la servicii medicale în afara județului nostru! Mehedințenii merită cele mai bune condiții atunci când vine vorba de sănătate”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Investiţia este foarte importantă pentru sistemul de sănătate mehedinţean, iar la finalul ei va creşte considerabil calitatea serviciilor medicale. Prin extinderea Ambulatoriului cu un nou corp de clădire în vecinătatea celui renovat recent și unde s-a amenjat noua secţie pentru bolanvii COVID-19, se va asigua un confort sporit atât pentru pacienți, cât și pentru medici.

Valoarea totală a investiției este de 12.055.298,60 lei din care Consiliul Județean va acoperi cheltuielile neeligibile în valoare de 1.600.000 lei.

„Un alt obiectiv al acestui proiect prevede achiziționarea de aparatură medicală, iar astăzi am mai semnat trei contracte în acest sens. Din totalul de 16 contracte avem deja 7 loturi de aparatură medicală în valoare de 1.658.500 lei achiziționate sau în curs de achiziție. Până în acest moment la sediul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin au fost deja livrate și instalate stațiile de monitorizare funcții vitale cu 24 de monitoare și mai multe analizatoare. Contractul de astăzi prevede achiziționarea altor 15 monitoare pentru funcții vitale și alte două analizatoare”, a mai spus președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

În ceea ce privește celelalte cinci proiecte pe care Consiliul Județean Mehedinți le implementează cu fonduri europene pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii de sănătate din județ, cele care vizează Secția Psihiatrie și Unitatea de Primiri Urgențe sunt în evaluarea ofertelor depuse în urma licitațiilor. Proiectele Secțiilor Pneumologie, Boli Infecțioase și clădirii principale a Spitalului Județean de Urgență sunt în diverse faze premergătoare lansării licitațiilor pentru proiectare și execuție.

Citit 338 ori
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…