Echipa de constructori a început cea mai importantă lucrare de pe acest tronson de drum și anume demolarea vechiului pod din dreptul Cramei Oprișor, în locul căruia se va realiza un pod mult mai lat, absolut necesar infrastructurii rutiere din zonă.
„Este unul din cele mai importante proiecte de infrastructură demarate în județul nostru în ultimii 30 de ani, o lucrare mult așteptată mai ales de locuitorii comunelor Punghina și Oprișor. Sunt mulțumit de mobilizarea pe care am găsit-o pe șantier, se muncește la cote maxime, fapt pentru care lucrările sunt în grafic, iar termenele prevăzute în contract vor fi, fără îndoială, respectate. Ceea ce mai vreau să punctez e faptul că nu vom avea doar asfalt nou, ci și un drum mai lat cu jumătate de metru, 94 de legături cu drumurile laterale, 15 stații de autobuz, peste 3,7 km trotuare și 369 accese la proprietăți”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
Proiectul are o valoare de peste 26 milioane lei, bani ce provin din fonduri europene.