Reacție promptă a președintelui Consiliului Județean Mehedinți, după neregulire descoperite de Protecția Consumatorului la cantina Spitalului Județean. Aladin Georgescu a mers la instituția spitalicească, a inspectat cantina și a cerut urgent internalizarea serviciilor de asigurare a hranei pentru bolnavi. „Nu ne permitem să ne jucăm cu sănătatea mehedinţenilor care ajung aici!”, spune Georgescu.

De obicei, situațiile de criză cer întotdeauna intervenții prompte, măsuri drastice și decizii radicale. Este și principiul aplicat de președintele Consiliului Județean Mehedinți, după ce Protecția Consumatorului a descoperit mizerie și deficiențe grave în sistemul de preparare și transport a hranei pentru bolnavii internați în Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin. Presa locală a relatat despre vizita președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, la Spital și măsurile radicale dispuse de acesta.

„Voi lua măsuri drastice în ceea ce priveşte contractul de prestări servicii cu operatorul care asigură hrana pacienţilor în Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin pentru că nu ne permitem să ne jucăm cu sănătatea mehedinţenilor care ajung aici”, a declarat președintele, imediat după inspecție. Controlul de la unitatea medicală s-a lăsat cu măsuri dure și o cerere imperativă de remediere a deficiențelor identificate de inspectorii OJPC Mehedinți.

Practic, prima măsură a fost convocarea de urgență a ședinței Consiliului de Administratie, la care a participat si președintele. Au fost propuse , discutate si aprobate unele masuri, favorabile pentru îmbunătățirea activității în unitate și eliminarea unor deficiențe constatate în ultima perioadă. Printre acestea au fost: Internalizarea serviciului de bucătărie, măsură care va aduce economii de circa 100 000 lei/lună (din calculele estimative ale Serviciului Economic al unității); Achiziționarea unei autoutilitare necesară pentru distribuirea alimentelor la secțiile exterioare ale spitalului; A fost stabilită o perioadă scurtă pentru actualizarea Regulamentului de Organizare și Funcționare și a Regulamentului intern al SJU de către reprezentanții unității împreună cu cei ai Sindicatului Sanitas Mehedinți;

„În lumina ultimelor imagini apărute de la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin, am convocat Consiliul de administrație al unităţii medicale. Mi-am exprimat nemulţumirea pentru faptul că nu s-au luat măsuri, deşi eu am propus în repetate rânduri internalizarea serviciului alimentar așa cum s-a întâmplat în cazul spălătoriei, unde lucrurile merg foarte bine acum. Prin urmare, am propus măsuri drastice până la rezilierea contractului în cazul operatorului privat de la blocul alimentar și care a fost amendat de Comisariatul pentru Protecția Consumatorului. Sunt convis că prin internalizarea serviciului alimentar vom creşte gradul de calitate al hranei şi vom reduce mult din cheltuieli. Această măsură a fost aplicată şi în cazul spălătoriei spitalului. Așa am reuşit să reducem cheltuielile pentru această activitate și au fost achiziționate maşini de spălat profesionale, uscătoare şi aparate pentru sterilizare de ultimă generaţie. În plus, întreg procesul este asigurat de personalul spitalului”, a mai declarant președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu.

Citit 1740 ori Ultima modificare Duminică, 23 Februarie 2020 15:36
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…