Situație mai mult decât penibilă la Orșova! În timp ce consilierii PNL și PND au convocat o ședință extraordinară pentru a discuta probleme importante pentru orșoveni, primarul Marius Stoica a convocat și el propria ședință de îndată, deoarece primise bani de la bugetul statului, din sumele defalcate din TVA, și se grăbea să mai dea două miliarde de lei vechi către FLORICOLA SA. Sumele destinate serviciilor gras plătite din bani publici erau mai mari decât cele destinate salariilor profesorilor din Orșova.


Vineri, 26 august 2016, la Orșova, debandada instaurată în administrația locală de către primarul Marius Stoica și grupul de consilieri fidel lui a căpătat accente penibile. În timp ce consilierii PNL și PND convocaseră, cu câteva zile înainte, o ședință extraordinară, pentru vineri la ora 13.00, primarul Marius Stoica a convocat și el o ședință de îndată pentru ora 12.30. Diferența dintre importanța proiectelor de pe ordinea de zi a celor două ședințe este una uriașă. În timp ce la ședința extraordinară trebuiau discutate aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Comisiei Locale de Ordine Publică la nivelul municipiului Orșova, precum și situația ștrandului de la Coramnic, preluat, pe șest, de către municipalitate și unde în locul unui Aqua-Park promis, primarul și tovarășii lui ar dori să facă cu totul altceva, în tot acest timp, la ședința convocată de îndată de primarul Marius Stoica, trebuia discutată rectificarea bugetului, după ce Primăria Orșova a primit 367.000 de lei de la Ministerul Finanțelor Publice sub formă de sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate. Dar, așa cum s-a putut constata ulterior, nu aceasta era graba și disperarea primarului de a convoca ședința, ci faptul că din acești amărâți de bani, peste jumătate din sumă trebuia dată operatorului privat FLORICOLA SA, care deține în concesiune serviciile publice de salubrizare, apă-canal și întreținerea spațiilor verzi în Orșova. Supărat că nu i-a ieșit pasența cu FLORICOLA, primarul a ignorat o ședință în care se discuta despre Planul Urbanistic General al Orșovei.

Nici nu a mai contat faptul că, de la începutul anului, FLORICOLA a mai primit peste 650.000 de lei și că doar în luna iulie a fost îndopată cu 198.000 de lei! Urgența era maximă-maximă, deoarece FLORICOLA avea nevoie de alte 200.000 de lei și mașina de vot a PSD – ALDE – PNȚCD trebuia să execute alocarea de fonduri cu plecăciune.

FLORICOLA primea mai mult decât sumele destinate salariilor profesorilor din Orșova

Așadar, potrivit documentelor de ședință, veniturile sosite la Orșova din sume defalcate din TVA și din cote defalcate din impozitul pe venit, erau în cuantum total de 367.000 de lei. Din acești bani, în proiectul de HCL înaintat de primarul Stoica, banii trebuia împărțiți astfel: Cheltuieli cu personalul din învățământ – 167.000 de lei, iar cheltuieli cu FLORICOLA SA – 200.000 de lei (2 miliarde de lei vechi). Mai exact, pentru întreținerea grădinilor publice, parcurilor și zonelor verzi, FLORICOLA trebuia să primească 40.000 de lei, pentru salubritate trebuia să primească 150.000 de lei, iar pentru canalizarea și tratarea apelor reziduale (care, în realitate, se deversează netratate direct în Dunăre) FLORICOLA trebuia să primească 10.000 de lei. Până la urmă, ședința de îndată nu s-a mai ținut, din lipsă de cvorum.

Primarul a dat cu flit unei ședințe în care se discuta despre dezvoltarea Orșovei

Pentru că nu i-a reușit manevra cu cele două miliarde de lei vechi alocate operatorului FLORICOLA SA, primarul Orșovei, Marius Stoica a dat cu flit ședinței extraordinare de Consiliul Local, în care s-a discutat, printre altele și despre realizarea unui Plan Urbanistic General (PUG) al municipiului Orșova, document care nu s-a mai actualizat din anul 1999. De la ședința extraordinară în care s-au aprobat proiecte foarte importante pentru Orșova au lipsit și viceprimarul Aurelian Trușcă, dar și consilierii PSD și ALDE.

Urmăriți un material video cu proiectele importante pentru Orșova aprobate de consilierii PNL și PND, prezenți la ședința extraordinară de vineri:

 

Citit 7576 ori Ultima modificare Sâmbătă, 27 August 2016 23:14
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…