Un caiac cu 4 copii sportivi de la Clubul Sportiv Orșova, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, a fost lovit în plin de o șalupă care a trecut în viteză peste ei. Conducătorul șalupei nu a observat caiacul în care se aflau elevii aflați la antrenament, pe Dunăre. O minune a făcut că doar unul dintre copii să fie rănit ușor în zona capului.
O ambarcațiune care se află la față locului i-a preluat pe copii. De pe aceeași ambarcațiune au fost filmate și scenele de groază.
Conducătorul șalupei se află la poliție pentru declarații. O anchetă este în curs de desfășurare.
„Astăzi, ora 12.30, pe fluviul Dunărea, în zona municipiului Orșova, o ambarcațiune de agrement a intrat în coliziune cu un caiac, în care se aflau 4 persoane. În urma impactului, a rezultat rănirea unui minor, care a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații de specialitate, fără a necesita spitalizarea. Persoanele implicate au fost recuperate din apă și conduse, în siguranță, la mal. Polițiștii Postului Transporturi Navale Orșova, în colaborare cu Căpitănia Orșova, au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurările care au condus la producerea acestui eveniment”, se arată în comunicatul oficial transmis de IPJ Mehedinți.