A venit din nou ziua judecății! Penalul ales primar al Orșovei este așteptat luni, 9 noiembrie 2020, la un nou termen al procesului în care este acuzat de șase infracțiuni de fals, delapidare și uz de fals. De fapt, este ziua în care instanța penală va trebui să audieze ultimii martori și să ia o decizie, chiar dacă va rămâne în pronunțare. Se duce la pușcărie Stoica Marius Simion? Vom vedea în scurt timp!
La ultimul termen din data de 28 septembrie 2020, al dosarului penal 573/274/2019, cauza a fost amânată pentru data de 9 noiembrie 2020, ca urmare a faptului că principalul martor, în fapt denunțătorul primarului, nu a binevoit să se prezinte și să depună mărturie. Este vorba de Vasile Nelu Nichescu, cel care, cel mai probabil, ca susținător atroce al penalului Stoica, trăia și el în ziua de după alegeri, euforia victoriei șchioape a lui Stoica.
Dacă în cazul lui Nichescu, instanța penală a dispus aducerea sa cu mandat pe data de 9 noiembrie 2020, o parte din martori citați s-au prezentat și au depus mărturie. Este vorba doamnele din conducerea SC OAMENI ȘI COMPANII SRL, care au venit tocmai de la Iași. Este vorba de Anca Neculau și Oana Isache, director economic și, respectiv, economist, în cadrul societății ieșene, în numele căreia primarul a falsificat două ordine de deplasare. Astfel, la termenul din data de 9 noiembrie 2020, în afară de martorul denunțător Vasile Nichescu, care va fi adus cu mandat, în fața instanței vor depune mărturie 6 angajați ai Primăriei Orșova, soția lui Marius Stoica plus reprezentantul service-ului din Timișoara, Grecu Ion Lucian.
Vor veni martorii citați sau va fi nevoie de încă un termen la care să fie și ei aduși cu mandat? Vom vedea luni! Indiferent cât se va mai încerca tragerea de timp, sfârșitul e aproape și pare se lăsa cu cătușe.
În aceste condiții, pe data de 9 noiembrie 2020, dosarul inculpatului Stoica Marius Simion ar putea să rămână în pronunțare, urmând, cel mai probabil, să se ajungă și la Curtea de apel Craiova. Potrivit ritmului de lucru al instanțelor de judecată, cel mai probabil, cel târziu în februarie anul viitor inculpatul Stoica Marius Simion ar putea fi condamnat. Ce se va întâmpla după? Se va vacanta funcția de primar al Orșovei.
CITEȘTE ȘI SE STRÂNGE LAȚUL! Primarul ales al Orșovei, cu un pas în pușcărie
Infracțiunile
Art. 295, Cod Penal, alineatul(1): „Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.
Art. 321, alineatul (1): „Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”.
Art. 323, Cod Penal, alineatul (1): „Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată”.
Art. 38, Cod Penal, alineatul (1): „Există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni”.