SCANDAL MONSTRU LA ORȘOVA ÎNTRE CICAN ȘI STOICA. SE DĂRÂMĂ ȘANDRAMAUA PRO ROMÂNIA

Surse bine informate au declarat pentru jurnalmehedinti.ro și Informația de Severin că astăzi, la o terasă din zona de nord a municipiului Orșova, aliații de conjunctură Adrian Cican și Marius Stoica au avut o altercație verbală de toată frumusețea. Scandalul a fost auzit de cel puțin 10 persoane, iar în scurt timp vom avea, în exclusivitate, și discuția integrală. Șandramaua construită pe un conflict mocnit la Orșova de către PRO ROMÂNIA, partidul penalilor, se prăbușește. Adrian Cican ar fi amenințat că va începe să strângă semnături pentru candidatură.

E circ în toată regula în filiala șubredă a PRO ROMÂNIA Orșova. Partidul lui Ponta pare să primească lovitură după lovitură și să ia decizii dintre cele mai proaste. După ce au nominalizat drept candidat pentru funcția de primar al orașului Baia de Aramă o doamnă condamnată la închisoare cu suspendare și după ce, se pare, la Godeanu vor să vină cu o altă doamnă, soție de fost primar condamnat, acum PRO ROMÂNIA este zguduit de un scandal monstru între candidatul, penal și el, Marius Stoica și Adrian Cican, omul care în mod inexplicabil girează cu notorietatea sa un partid jalnic.

Așa cum spuneam, Marius Stoica și Adrian Cican s-ar fi încăierat la o terasă din nordul Orșovei, iar discuția aprinsă s-a lăsat cu vorbe grele și amenințări. Adrian Cican pare să-și fi revendicat postul de manager al Spitalului Municipal, cheia negocierilor în urma cărora a acceptat să fie aliatul candidatului Marius Stoica. Doar că primarul nu prea se înghesuie să îi ofere un post pe care în orice clipă Ministerul Sănătății ar putea aduce un manager militar.

Mai exact, lucrurile stau cam așa: Spitalul orșovean, deocamdată cu statut de centru suport COVID-19, va rămâne fără conducere în scurt timp, deoarece mandatul actualului manager se încheie. Cum Adrian Cican a fost înlăturat cu scandal de la conducerea Spitalului Municipal din Caransebeș, o eventuală numire pe postul de manager la Orșova ar putea irita la maxim Ministerul Sănătății. În aceste condiții, Stoica s-ar face de râsul lumii, iar Cican ar putea fi schimbat de la conducere cu un manager militar. În aceste condiții, se pare că scandalul a izbucnit în momentul în care Stoica i-ar fi spus lui Cican să mai aștepte, măcar până după alegeri. La auzul unor asemenea grozăvii, simțindu-se umilit și păcălit, Adrian Cican ar fi ripostat dur.

Se pare că, în timpul discuției, Adrian Cican l-a amenințat pe Stoica că își reconsideră poziția și că se apucă să strângă semnături pentru a candida la funcția de primar. Și ar mai fi ceva: Stoica a fost anunțat candidat doar de către înlocuitorul lui Duicu la conducerea PRO ROMÂNIA Mehedinți, Constantin Gherghe. Dar Adrian Cican încă mai este adevărata propunere validată pe bune pentru funcția de primar al Orșovei!

De altfel, noi am consemnat modul în care PRO ROMÂNIA Mehedinți și-a bătut joc de un candidat bun manager precum Cican, pentru a sprijini un candidat penal precum Marius Stoica. Dar, cum îi place românului să spună, „Încurcă-i drace, că și mie-mi place!”

Citit 2687 ori Ultima modificare Joi, 16 Iulie 2020 23:17
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…