ORȘOVA METROPOLITANĂ, un proiect de anvergură

Omul de afaceri orșovean CONSTANTIN POPESCU, cel care și-a anunțat candidatura pentru funcția de primar al Orșovei, și-a făcut public proiectul de dezvoltare. „ORȘOVA METROPOLITANĂ” va beneficia și de sprijinul direct al președintelui Consiliului Județean Mehedinți, ALADIN GEORGESCU.

Cei doi propun un amplu proiect de dezvoltare pentru ORȘOVA și CLISURA DUNĂRII. Totul, prin crearea Zonei Metropolitane Orșova. Proiectul este unul deschis, la care cetățenii pot face propuneri și pot veni cu propriile idei!

„Ani și ani de zile ne-am uitat cu jind către zone ale țării, ce poate nu sunt atât de frumoase ca zona noastră, cum se dezvoltă armonios și cum aspiră fonduri europene de milioane și milioane de euro. Noi de ce nu am putea să schimbăm, împreună, destinul Orșovei și al Clisurii Dunării? Orșova și Clisura Dunării sunt indisolubil legate, având destine comune și sunt vizitate anual de zeci de mii de turiști. Putem dezvolta acest municipiu, dăruit de Dumnezeu cu peisaje mirifice și cu un potential uriaș, legându-l, ca într-o frăție a prosperității, de patru comune limitrofe, cu destine comune: Ilovița, Eșelnița, Dubova și Șvinița. Și vă asigurăm că avem forța, experiența și dorința necesare! Iar acest vis poate deveni realitate doar prin înființarea ZONEI METROPOLITANE ORȘOVA, o zonă care să cuprindă municipiul nostru mirific și cele patru comune amintite”, a precizat Constantin Popescu pe contul său de Facebook.

Cadrul legal

O zonă metropolitană este un centru urban, format dintr-un municipiu de rangul I sau II și zona sa adiacentă de influență. Unul sau mai multe orașe din zonă se constituie drept centrul de dezvoltare al întregii zone, care va purta, de obicei, denumirea celui mai important oraș component.

Potrivit articolului 7, din legea 351/2001, „În vederea dezvoltării echilibrate a teritoriului din zona municipiilor de rangul I și II, unitățile administrativ-teritoriale de bază din aceste zone se pot asocia într-un parteneriat voluntar în scopul înființării de zone metropolitane aferente spațiului urban. Asocierea contribuie la întărirea complementarităților între aceste unități și factorii de decizie interesați în dezvoltarea teritoriului”.

ORȘOVA este municipiu de rang II conform Legii 351/2001, modificată prin legea 190 din 25.10.2019. „Deci putem beneficia de cadrul legal și putem trece la treabă! Iar noi vrem, putem și chiar știm și cum să trecem la treabă!”, scrie candidatul PSD la funcția de primar al Orșovei, pe constul său de socializare.

Proiectul ORȘOVA METROPOLITANĂ

„În cadrul proiectului ORȘOVA METROPOLITANĂ, putem atrage fonduri uriașe cu care să dezvoltăm armonios întreaga zonă, să redăm speranța și demnitatea acestei zone ce va avea ca pilon central multimilenara noastră ORȘOVA!”, susțin Constantin Popescu și Aladin Georgescu.

Cum se va face asta:

INVESTIȚII ȘI PROIECTE DE ANVERGURĂ

• Aducțiunea rețelei de gaze, în Orșova și comunele componente ale Zonei Metropolitane. În acest fel se va rezolva situația încălzirii din aceste comunități, cu precădere din Orșova;

• Vom construi un AQUA-PARC în Zona CORAMNIC, pentru care deja avem un plan detaliat;

• Vom construi patru sensuri giratorii absolut necesare fluidizării circulației, în zonele INTRARE ÎN ORAȘ, FINANȚE, STABILOPOD și BLOCUL SUD;

• Vom realiza o amplă lucrare de peisagistică în municipiu, prin REAMENAJAREA PARCULUI DIN ZONA NORD, REAMENAJAREA INSULEI, AMENAJAREA DE SPAȚII VERZI ÎNTRE BLOCURI, CONSTRUIREA DE LOCURI DE JOACĂ PENTRU COPII;

• Vom construi PARCĂRI MODERNE ȘI SPAȚIOASE, ÎN ZONA BLOCURILOR;

• Vom moderniza STADIONUL și VOM SUSȚINE ECHIPA LOCALĂ DE FOTBAL;

• Vom înființa un CĂMIN PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE;

• Pentru a nu mai exista probleme cu alimentarea cu apă, vom construi O SURSĂ ALTENATIVĂ DE APĂ POTABILĂ (izvoare forate sau Dunărea);

• Vom extinde serviciile de canalizare și alimentare cu apă, dar și cu energie electrică, în toate zonele intravilane, unde aceste facilități nu există;

• Vom înființa transportul în comun local, cu reducere pentru elevi și gratuitate pentru pensionari;

SĂNĂTATE

• Accesarea de fonduri europene pentru dotarea cu aparatură modernă și dezvoltarea infrastructurii Spitalului Municipal din Orșova, împreună cu Consiliul Județean Mehedinți, o instituție cu vastă experiență și cu rezultate notabile în atragerea de fonduri europene;

• Vom sprijini activitatea tuturor cabinetelor medicale individuale;

ÎNVĂȚĂMÂNT

• Digitalizarea școlilor și dotarea acestora cu mobilier ultramodern și infrastructură performantă;

• Reabilitarea terenurilor și a sălilor de sport din municipiu;

CULTURĂ ȘI TRADIȚIE

• Vom realiza iluminarea arhitecturală a tuturor lăcașelor de cult;

• Vom sprijini sărbătorile tradiționale ale zonei;

• Vom reînființa FESTIVALUL „CONSTANTIN GHERGHINA”;

• Vom prelua CINEMATOGRAFUL de la Ministerul Culturii, pentru a-l transforma în SALĂ DE SPECTACOLE;

Putem și știm ce trebuie făcut, avem expertiza și forța necesare pentru SPRIJINIREA INVESTIȚIILOR și CREAREA DE LOCURI DE MUNCĂ;

DORIM, DE ASEMENEA, ELABORAREA STRATEGIEI LOCALE DE DEZVOLTARE A ORȘOVEI, document ce va fi realizat numai prin consultarea directă cu cetățenii!

CONSULTARE PUBLICĂ ȘI TRANSPARENȚĂ DECIZIONALĂ

Unul dintre proiectele noastre de suflet este CONSULTAREA LUNARĂ CU CETĂȚENII! Astfel, vom discuta cu dumneavoastră, dragi orșoveni, punctual, cu reprezentanții tuturor categoriilor socio-profesionale, pentru a identifica și a promova proiecte de dezvoltare:
• ÎNVĂȚĂMÂNT;
• SĂNĂTATE;
• TINERET;
• PENSIONARI.

Acesta este proiectul propus de ECHIPA CONSTANTIN POPESCU – ALADIN GEORGESCU! Dar lista rămâne deschisă. „Așteptăm cu interes și respect propunerile și sugestiile dumneavoastră! PUTEȚI CONTRIBUI LA DEZVOLTAREA ORȘOVEI, CU PROPRIUL DUMNEAVOASTRĂ PROIECT! ȘI NU UITAȚI! VIITORUL NOSTRU E ÎN MÂINILE NOASTRE! SĂ TRECEM LA TREABĂ, PENTRU CĂ NU MAI ESTE TIMP DE PIERDUT! ORȘOVA ARE NEVOIE DE NOI TOȚI!”, este îndemnul către orșoveni transmis de cei doi politicieni locali.

Citit 1418 ori Ultima modificare Joi, 07 Mai 2020 20:17
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…